Hisparucuenca - Forumul Asociatiei Hispano - Romane din Provincia Cuenca


 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  Conectare  
ATENTIE!!!!!

Cei care nu depun formularele cerute de Primarie in vederea confirmarii adresei, vor fi stersi din Registrul de Padron!!!! (pierd EMPADRONAMIENTO!!!!!!)

Distribuiti | 
 

 Cate ceva despre Spania - un pic de istorie

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
RitaV

avatar

Mesaje : 21
Data de inscriere : 07/10/2012

MesajSubiect: Cate ceva despre Spania - un pic de istorie   Mier Oct 31, 2012 3:16 am

Când mi-am propus să citesc puţin despre istoria Spaniei habar nu aveam câte lucruri interesante voi afla despre noua mea ţară. Cred că merită să povestesc cele aflate şi uite că încep cu o veche legendă, poate cea mai veche legendă a acestui ţinut.

Textele antice greceşti vorbesc despre un rege legendar, Arganthonios, cunoscut pentru bogăţia sa în argint şi alte minerale, dar mai ales pentru faptul că el a trăit mult peste durata normală de viaţă al unui om. Acest rege a domnit în oraşul Tartessos, un oraș portuar pe coasta sudică a peninsulei Iberice, în Andaluzia de astăzi, la gurile râului Guadalquivir. Tartessos datează cel puțin din anul 1 000 î.Hr., când fenicienii au intrat în contact cu orașul existent şi locuitorii Tartessosului au devenit parteneri comerciali importanți ai fenicienilor, care şi au construit în apropiere un port propriu, Gades (astăzi Cádiz).
Au fost descoperite diferite artefacte legate de cultura tartessiană, însă orașul propriu-zis a rămas ascuns. În secolul al VI-lea î.Hr., Tartessos a dispărut relativ brusc din istorie. Romanii au numit largul golf Tartessius Sinus, deși orașul nu mai exista. O teorie susține că orașul a fost distrus de cartaginezi, care doreau să stăpânească rutele comerciale tartessiene. O altă teorie susține că a fost refondat, în condiții obscure la Carpia. Când călătorul Pausanias a vizitat Grecia în secolul al II-lea d.Hr. (Paus. Desc. 6.XIX.3), a văzut două camere de bronz într-unul din sanctuarele din Olimpia, despre care locuitorii din Elis afirmau că este bronz tartessian:
"Ei spun că Tartessus este un râu în țara iberilor, scurgându-se în mare prin două guri, și între aceste două guri se află un oraș cu același nume.
Locul unde se afla Tartessos s-a pierdut—îngropat sub terenurile mlăștinoase care au înlocuit fostul estuar în spatele dunelor, la gura de vărsare (unică) a Guadalquivir, unde delta râului a fost blocată treptat de nisip și aluviuni. Zona este astăzi protejată, sub numele de Parque Nacional de Doñana.
Unii consideră Tartessos ca sursa legendei Atlantidei. Asemănările dintre cele două societăți legendare fac această legătură posibilă. Atât Atlantida, cât și Tartessos sunt considerate a fi fost societăți avansate care s-au prăbușit când orașele lor au fost pierdute sub valuri.
Alţii îl consideră contemporan Atlantidei, cu care ar fi avut legături comerciale.
În Biblie, cuvântul Tarșiș s-ar putea referi la Tartessos, deși Tarsus din Turcia ar putea fi desemnat prin acest nume. Tarșiș, asemenea Tartessosului, e asociat cu mari bogății minerale.

Şi după această introducere legendară, să ne întoarcem la fapte atestate.

După cum am zis, fenicienii fondează propriul lor oraş, Gades (Cadiz) şi acest lucru se întâmplă în jurul anului 1100 î.Hr.
Mai târziu, în jurul anului 900 î.Hr. popoare celtice ajung în nordul peninsulei şi se aşează la nord de Ebru, apoi, în jurul anului 700 î.Hr. vin grecii şi populează regiunea Cataloniei de azi şi tot ei întemeiază şi oraşul Akra Leuké (Alicante).

Dar acum trebuie să vorbim despre un alt popor care va juca un rol foarte important în istoria acestei ţări. E vorba despre cartaginezii.
Cartagina a fost întemeiată de coloniști fenicieni veniți din Tir în secolul 9 sau 8 î.Hr. Pentru a se deosebi de vechea colonie Utica, ei au numit noua așezare "orașul nou" - în feniciană Kart-Hadașt.
Legenda întemeierii orașului Cartagina ne relatează cum prințesa feniciană Elisa, cunoscută la romani sub numele de Dido, sora regelui Pygmalion al Tyr-ului, a fugit de fratele ei însetat de putere care îi ucisese soțul, și a ajuns cu corăbiile pe coasta nord-africană. Căpetenia Berberilor din locul respectiv i-a făgăduit atât pământ cât va putea să înconjure cu o piele de vacă. Elisa a tăiat pielea în fâșii foarte subțiri și cu ajutorul acestora a putut marca o bucată mare de pământ. Linia marcată de aceste fâșii a mărginit Byrsa, cetățuia în jurul căreia s-a dezvoltat mai târziu orașul Cartagina. După întemeierea orașului, Eliza s-a jertfit zeilor pe un rug de foc pentru a garanta bunăstarea orașului.
La început Cartagina era încă dependentă de Tyr, orașul-metropolă de unde proveneau coloniștii care o întemeiaseră. Când teritoriile feniciene au fost cucerite de persani, tutela și influența metropolei au dispărut. În perioada următoare, Cartagina devine o putere maritimă și comercială, întemeind la rândul său colonii în Sicilia, Sardinia, Corsica, pe insulele Baleare, pe coasta de nord a Africii și pe cea sudică a Spaniei, creându-și astfel un imperiu maritim și terestru.

Acest popor are o semnificaţie majoră pentru simplul fapt că se tot războieşte cu romanii şi astfel, în jurul anului 218 î.Hr. romanii ajung şi ei în Peninsula Iberică, care devine câmpul de bătălie al romanilor şi cartaginezilor. Din 209 î.Hr. începe marea cucerire a peninsulei de către romani, iar în anul 206 î.Hr. mare parte devine deja provincie romană.

Popoarele iberice şi celtiberice luptă pentru menţinerea independenţei, locuitorii din Numancia ( aşezare dispărută, dar care se afla în regiunea Castillia y Leon) preferă să fie arşi decât să se supună noii domnii. Rezistenţa ia sfârşit în anul 25 î.Hr. şi ţinutul Spaniei se integrează în totalitate în Imperiul Roman, devenind provincie romană: Hispania.
Sub dominaţia romanilor, se dezvoltă agricultura şi mineritul, se construiesc oraşe cu apeducte, temple, teatre. Limba şi sistemul juridic dăinuie tot din perioada romană.
Trebuie să amintim şi faptul că în anul 62 apostolul Paul călătoreşte prin aceste ţinuturi şi iniţiază răspândirea creştinismului.

Toate bune şi frumoase, atâta doar ca Imperiul Roman intră în declin şi alte popoare ajung pe teritoriul Spaniei de azi. Astfel, alanii, suevii şi vandalii ocupă spațiile din Galicia şi la vest de Madrid. Vizigoţii ajung în Franţa şi se extind până pe teritoriul Spaniei iar în 410 ca şi aliaţi ai romanilor în lupta împotriva suevilor, cuceresc de fapt mare parte a Spaniei. În 568 regele lor, Leovigildo, expulzează funcţionarii romani.
În 587 regele Recaredo se converteşte la catolicism şi doi ani mai târziu declară religia catolică ca finnd cea oficială.
La începutul secolului VIII vine invazia musulmană din nordul Africii, primele oraşe cucerite fiind Meilla şi Ceuta, dar cuceririle continuă. În 711 trupele musulmane trec Strâmtoarea Gibraltar şi îl înving pe regele vizigot Don Rodrigo în bătălia de la Guadalete. Până în anul 716 tot ţinutul este cucerit şi drept urmare Spania devine califat al Damascului, numindu-se Al-Andalus.

Foarte repede, în anul 722 (după unele surse chiar mai repede, în 718) are loc prima manifestare de rezistenţă din regiunea Asturias, unde un batalion arab este învins de un grup de creştini refugiaţi în pădurile de la Covadonga. Ca urmare a acestei lupte, un nobil pe nume Don Pelayo este ales rege, acesta fiind prima bătălie din şirul lung de lupte de recucerire care durează timp de 800 de ani, perioadă cunoscută sub numele de Reconquista.
În 739, ginerele său, Alfonso I, profitând de luptele dintre arabi şi berberi, continuă luptele de recucerire şi ajunge până la Rioja şi Duero.
În 756 Adberraman I rupe legăturile cu Damascul şi înfiinţează Emiratul de la Cordoba. Ocupaţia arabă ajunge la apogeu în jurul anului 929. Se dezvoltă arta şi educaţia.

Dar să revenim la anul 844 pentru că iar ne apropiem de ceva cu aromă de legendă şi care are legătură cu apostolul Iacov.
Urmaşul lui Alfonso I, Ramiro I de Asturias, duce o bătălie în 844 la Clavijo unde, se spune că a apărut pe un cal alb Apostolul Iacov şi a ajutat trupele creştine să înfrângă trupele maure. De altfel, el a fost supranumit şi Matamoros (adică ucigătorul de mauri), dar numele de Iacov se traduce în spaniolă prin Iago şi el fiind considerat sfânt, de aici numele de Santiago. Şi de unde numele de Santiago de Compostela şi pelerinajul El Camino (al cărui traseu trece şi prin Cuenca, mă rog, unul dintre trasee)?
Păi să vedeţi, mormântul lui a fost descoperit în Spania, în jurul anilor 820-830. În sec.XI, după o serie de viziuni în formă de „stele” ale unor copii de păstori in timpul nopții pe o pășune, a fost construită pe acel loc renumita bazilică de pelerinaj (azi catedrală) de la Santiago de Compostela (în trad. „Sf.Iacov de pe Câmpul Stelelor”).

Şi cam atât pe ziua de azi, dar revin .....
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
RitaV

avatar

Mesaje : 21
Data de inscriere : 07/10/2012

MesajSubiect: Re: Cate ceva despre Spania - un pic de istorie   Lun Noi 05, 2012 8:29 pm

Aşa deci, am rămas la Reconquista.

După cum v-am spus, creştinismul începe să îmbrace forme politice şi devine din ce în ce mai importantă re-creştinarea Spaniei.
În această perioadă principalele ţinuturi creştine şi conducătorii lor au fost: ținuturile Navarra (condus de Sancho VII ), Leon (condus de Alfonso IX ), Aragon (condus de Pedro II ), Castilia (condus de Alfonso VIII ) şi Alfonso I al Portugaliei.
Între secolele IX şi XI se dezvoltă regatele din nord. Aragonul şi Castilia se extind în sud. În 1085 castilienii recuceresc Toledo, în 1212 armatele unite ale Aragonului, Castiliei şi Navarrei câştigă o importantă bătălie, Bătălia de la Las Navarras de Tolosa şi până în 1250 doar Granada mai rămâne sub stăpânire musulmană.
Dar să ne întoarcem puţin, până prin anul 1076. De ce? Pentru că suntem în Cuenca şi trebuie să vorbim un pic despre San Mateo şi vacile aferente. Ei, cine e din Cuenca ştie despre ce vorbesc, pentru ceilalţi va rămâne un mister….cel puţin deocamdată.

Aşa, suntem în anul 1076 când regele Aragonului, Sancho Ramirez, încearcă pentru prima dată să recucerească Cuenca, dar nu are succes. În anul 1080, sub domnia lui Alfonso al VI-lea, oraşul redevine creştin pentru o scurtă perioadă, 6 ani, prin semnarea unei alianţe cu Tarifa de la Toledo, după care iar ajunge sub stăpânire arabă.
În anul 1172, tânărul Alfonso al VIII-lea, la doar 17 ani, reporneşte lupta pentru cucerirea Cuencăi şi după lupte grele, ajunge la semnarea unui armistiţiu de 7 ani. Acest armistiţiu este însă încălcat de arabi după 4 ani, fapt ce duce la apelul adresat de regele Castiliei tuturor celorlalte regate şi ţinuturi creştine. Marea coaliţie, cu participarea regelui Navarrei, Aragonului, Leonului, a mai multor nobili şi conducători de oşti precum şi clerici, are loc pe 6 ianuarie 1177.
Începe asediul, dar de data aceasta arabii nu mai primesc ajutor, trupele la care au apelat fiind blocate în Africa. În cele din urmă, învins de foamete, boală şi sub atac continuu, oraşul a capitulat pe data de 21 septembrie, Sfântul Matei, San Mateo.
Şi unde sunt în toată povestea aceasta vacile?
Se spune că atunci când a recucerit Cuenca, Alfonso al VIII-lea a dat drumul tuturor vacilor şi uite de aici vine acea „alergare a vacilor” care are loc în fiecare an în această perioadă. Şi cine trăieşte în Cuenca ştie cum e săptămâna aceea „nebună”, când viaţa se opreşte un pic şi oamenii petrec pe străzi, iar frăţiile numite „peñas” îşi îmbracă tricourile speciale cu inscripţii gen: „Unde este vaca?” şi „Văcuţa”, plus multe altele.
Cam asta a fost povestea reconquistei cuencane, zisă pe scurt, dar cei interesaţi vor găsi cu siguranță multe alte informaţii.

Ne întoarcem din nou la Reconquista mare, adică cea generală şi ajungem la Regii Catolici, adică Ferdinand de Aragon şi regina Castiliei, Isabel.
Ei se căsătoresc în anul 1474 şi începând din anul 1479 ( an în care Ferdinand de Aragon devine regele Aragonului) putem vorbi despre ţinutul unit al Aragonului şi Castiliei.
În anul 1482 pornesc un război pentru a recuceri ultimele ţinuturi islamice, Granada, ceea ce şi reuşesc după 10 ani de luptă, adică în 1492, pe 2 ianuarie.

Acest an, acest 1492 este unul foarte încărcat. Gândiți-vă, la începutul anului se termină războiul, tot în acest an sunt expulzaţi evreii şi tot în acest an Cristofor Columb primeşte bani de la aceşti regi pentru a porni în expediţia care a dus la descoperirea Americilor, eveniment care a schimbat istoria numeroaselor popoare.

Cu ce să începem?

Ca de obicei, începem cu o mică întoarcere în timp. Ne întoarcem în anul 1478, an în care se întâmplă ceva despre care nu am vorbit înainte şi care are o importanță majoră şi anume, se înfiinţează Inchiziţia Spaniolă!

Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
RitaV

avatar

Mesaje : 21
Data de inscriere : 07/10/2012

MesajSubiect: Re: Cate ceva despre Spania - un pic de istorie   Lun Noi 05, 2012 10:08 pm

Cu siguranţă aţi auzit multe grozăvii care se leagă de acest Tribunal Sfânt, dar hai să încercăm să vedem de ce şi cu ce scop a fost creat. Trebuie să menţionăm şi faptul că inchiziţia nu este o invenţie spaniolă. Ca instituţie, a fost fondată de papa Lucio al III-lea la sfârşitul secolului XII ca instrument de combatere a ereziilor apărute în sudul Franţei.

Dar să ne întoarcem în Spania. Pe teritoriul acestei ţări trăiau creştini, arabi şi evrei. Am văzut ce s-a întâmplat cu musulmanii, hai să vedem acum ce se întâmplă cu evreii.
Ca de obicei, multe familii evreieşti ocupau posturi înalte în diferite oraşe din Spania. Împotriva lor au loc mai multe acţiuni violente cum ar fi pogromul din iunie, 1931, în timpul căruia, în Sevilla sunt ucişi sute de evrei, dar acţiuni violente au loc şi în Valencia, Cordoba şi Barcelona.
Ca urmare a acestor violenţe, o mare parte din evrei se convertesc la catolicism, convertire prin care îşi păstrează viaţa, mai mult, îşi pot păstra averea şi poziţia.
Cei care trec la religia catolică sunt numiţi „noii creştini” şi printre ei sunt oameni de seamă ca de exemplu doi bancheri care, ulterior, vor finanţa călătoria lui Columb.

Problema este că, o parte din cei convertiţi, fiind convertiţi din nevoie, păstrează în secret religia şi riturile vechii religii. Pe de altă parte, „noii creştini” continuând să ocupe poziţii importante şi păstrându-şi averea, continuă să-i deranjeze pe cei pe care i-au deranjat şi până acum.
Şi în aceste condiţii, Regii Catolici, Ferdinand şi Isabel I, solicită în anul 1478 o bulă papală pentru înfiinţarea Inchiziţiei. Aceasta a şi fost dată şi Tribunalul Sfânt începe să acționeze din anul 1482 sub conducerea călugărului dominican Tomas de Torquemada.
Dar dacă vorbim de motivele înfiinţării acestei maşinării, trebuie să spunem că probabil au fost mai multe. Pe de o parte, s-a dorit stabilirea unei unităţi religioase şi slăbirea opoziţiei politice locale,pe de altă parte, trebuie să ne gândim că luptele lungi au secătuit „bugetul de stat” şi confiscarea unor averi considerabile, putea restabili un oarecare echilibru, nu-i aşa?

În orice caz, iată-ne în spinare cu acest Tribunal care, spre deosebire de suratele lui din alte ţări, în Spania rămâne o instituţie de stat, aflată sub controlul direct al monarhiei.
Inchiziţia, ca tribunal ecleziastic, avea ca scop menţinerea ortodoxiei catolice şi deci, avea jurisdicţie numai asupra creştinilor botezaţi, dar după alungarea evreilor şi a musulmanilor, practic asupra tuturor supuşilor coroanei.

Acum să ne întoarcem în anul 1492, anul la care am întrerupt povestea noastră. Se spunea că evreii care nu s-au convertit, îi ademenesc pe „noii creştini” să revină la vechea lor credinţă şi deci ei ar fi principala cauză a ereziilor.
Pe 31 martie, printr-un decret cunoscut sub numele de Decretul de la Alhambra, evreii primesc deci un ultimatum. Au la dispoziţie trei luni pentru a decide dacă se convertesc sau dacă pleacă din ţară. Cei care decid să plece, îşi pot lua toate bunurile, în afară de aur, argint şi bani.
Se povesteşte că o delegaţie de evrei a oferit o recompensă extraordinară pentru anularea acestui decret, dar în timpul discuțiilor cu regii, inchizitorul general a intrat în sală şi a aruncat pe masă 30 de monede de argint întrebându-i pe regi, de data aceasta care va fi preţul pentru care Isus va fi vândut?
Drept urmare, decretul a rămas în vigoare şi o parte a populaţiei evreiești a plecat din Spania. Nu se cunoaşte numărul lor exact, istoricii din timpurile respective vorbesc de cifre între 800.000 şi 400.000, dar istoricii contemporani consideră acest număr este mult mai mic, în jur de 40.000.

Şi după cum spuneam, „noii creştini” nu întotdeauna erau sinceri în credința lor, pe de altă parte, nici nu erau prea iubiţi şi uite aşa, inchiziţia are de lucru.
Dar să vedem un pic cum are loc un proces şi ce anume face inchiziţia.

În ceea ce priveşte funcţionarea lui, la început se anunţa public o anchetă în comunitate şi se promulga un „edict de graţiere” care se acorda dacă vinovatul îşi recunoştea greşeala. În secolul al XVI-lea, procesele inchiziţiei nu erau publice, în general, iar probele se adunau înainte de proces. Dacă existau suficiente probe, persoana învinuită de erezie era întemniţată. Vedem deci că procesul nu era unul în care se stabilea vinovăţia sau nevinovăţia, ci mai degrabă era o perioadă acordată pentru mărturisire şi convertire.
Tortura despre care am auzit atâtea, nu era o formă de pedeapsă ci se folosea ca metodă pentru obţinere de informaţii şi mărturisire. Şi chiar dacă am văzut filme unde călugări însetaţi de sânge torturau nevinovaţi, acest lucru nu se întâmpla aşa, pentru tortură erau angajaţi profesionişti plătiţi şi nu era făcută de clerici.
Acuzatului i se ofereau 3 ocazii să mărturisească că a greşit. Dacă mărturisea, pedeapsa era mai uşoară, trebuia să facă penitenţă, dar scăpa cu viaţa.
Cei care nu mărturiseau erau deferiţi autorităţilor seculare şi arşi pe rug sub acuzaţia de erezie fără căinţă sau recăderea în erezie.

Un aspect particular al inchiziţiei spaniole îl constituiau acele acte publice de penitenţă (auto-da-fe) care presupunea un act de credinţă public. Acesta se ținea după terminarea procesului, într-un loc public şi implica o liturghie, rugăciune, citirea sentinţei şi procesiunea cu vinovatul. Arderea pe rug nu se mai includea în acest auto-da-fe.
Nu se cunoaşte numărul exact al persoanelor ucise de inchiziţie, dar perioada cu cea mai intensă persecuţie a celor convertiţi a durat până în 1530, după care asistăm la o renaştere în 1588, apoi în 1691. Ultimul proces a fost cel al lui Manuel Santiago Vivar, în Cordoba, în anul 1818.
A fost abolită definitiv în anul 1834, pe timpul lui Isabel a II-a.

Şi nu voi continua să dau cifre şi nici să descriu metodele de tortură folosite, cei interesaţi vor găsi suficiente materiale în acest sens.
Vreau să spun doar câteva cuvinte despre aceşti torţionari şi mulţi alţii despre care voi vorbi când ajung la conquistadori.
Sună foarte absurd că toţi cei care au chinuit oamenii aceia, au făcut-o cu bună credinţă, dar ei chiar credeau că aşa îi duc spre mântuire, că doar aşa, botezaţi cu forţa şi după poate săptămâni întregi de tortură, vor putea ajunge în Împărăția Domnului.
Şi e uşor să-i condamni şi să-ţi întorci faţa cu scârbă, dar uite că nu cunoaştem natura umană. Ştim doar că suntem capabili atât de lucruri măreţe, cât şi de cele mai mari mişelii şi cruzimi. Nimeni nu ştie de ce anume este în stare până nu ajunge într-o anumită situaţie şi chiar şi în viaţa de zi ci zi, dacă am vedea reacţiile noastre de la o oarecare distanţă, am rămâne uimiţi de multe ori.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
RitaV

avatar

Mesaje : 21
Data de inscriere : 07/10/2012

MesajSubiect: Re: Cate ceva despre Spania - un pic de istorie   Mier Noi 14, 2012 7:18 am

Am ajuns la punctul in care vă voi povesti despre [b]Cristofor Columb[/b], sau Cristóbal Colón în spaniolă, sau Cristoforo Colombo în italiană, sau Cristóvão Colombo în portugheză.
De ce sunt atât de cunoscute toate aceste variante? În primul rând, a fost italian şi de aici varianta italiană a numelui, a încercat să-l convingă pe regele Portugaliei să-i finanţeze călătoria „spre India” şi de aici numele în portugheză ca mai apoi, după ce a fost respins în Portugalia, să găsească sprijin în Spania şi astfel, lor să le aducă marea lui descoperire, de unde varianta în spaniolă a numelui.
Dar să începem cu începutul pentru că urmează o poveste foarte interesantă.

S-a născut în 1451 în Genova, tatăl lui fiind ţesător de meserie şi lumea stă acum, după aproape 600 de ani, şi se întreabă, ce l-a determinat pe acest tânăr să devină marinar?
Şi chiar aşa, întrebaţi-vă şi voi pentru că în vremea respectivă, fiii urmau meseria tatălui lor, era logic şi ar fi fost absolut logic ca acel Cristoforo să înveţe şi el meseria de ţesător şi apoi să moştenească micul atelier.
Dar de data aceasta nu aşa s-a întâmplat.
Cristoforo vroia să devină marinar şi din tinereţe se învârtea prin port şi stătea de vorbă cu marinarii, încercând să înveţe cât mai multe lucruri. Se poate că lucrurile s-au întâmplat în felul următor: văzând că tatăl său face stofe pentru oameni mult mai bogaţi, tânărul se decide într-o zi că el vrea mai mult, el vrea să fie cel care comandă stofa şi nu cel care aşteaptă comanda. Şi ce poate face un tânăr în anul 1465 ca să ajungă mai sus în condiţiile în care ştie că titluri şi bani mulţi nu are cum să moştenească? Visează la o lume a lui, acolo unde el este cel mai mare domn şi de unde toate bogăţiile îi revin lui.
Poate că s-a întâmplat aşa, poate altfel, cert este că tânărul Cristoforo ajunge să navigheze cu un convoi spre Anglia, dar convoiul este atacat de piraţi şi vaporul pe care călătoreşte este scufundat în dreptul Portugaliei. Cristoforo înoată până la epuizare şi ajunge la ţărm, apoi găseşte adăpost în Lisabona.
Aici se căsătoreşte cu fiica guvernatorului insulei Porto Santo, un mare marinar cu multe cunoştinţe şi multe cărţi despre navigare.
Şi uite că iar ajungem la un mister. Dacă el căuta un drum mai scurt spre Indii, de ce până la urmă navighează spre vest?
Se pare că în timp ce studia hărţile şi cărţile şi stătea vorbă cu căpitani de vase şi marinari, ajunge la concluzia că Pământul este mai mic cu 25% decât în realitate şi că poate ajunge mult mai repede în Indii navigând spre vest.
Pe de altă parte, se crede că el a cunoscut harta şi scrisoarea celebrului medic şi astronom florentin Paolo Toscanelli , trimise unui preot portughez în 1474 . Scrisoarea respectivă vorbește de un drum spre Indii şi spre insula Cipangu (Japonia) . “Insula aceasta e bogată în aur, în perle şi în pietre prețioase; templele şi palatele sunt acoperite cu aur masiv”. Indicațiile lui Toscanelli, care reduceau cu o treime circumferința pământului, au întărit şi mai tare credinţa lui Columb.

Dar ca să demonstreze toate acestea are nevoie de vase iar familia soţiei lui era bogată mai mult datorită postului şi poziţiei ocupate de către socrul său decât datorită unor averi uriaşe. În aceste condiţii, el ştie că trebuie să convingă persoane mult mai bogate despre dreptatea lui, persoane capabile să finanţeze o expediţie.
Astfel ajunge să se prezinte în faţa regelui Portugaliei, Ioan al II-lea, pentru a-şi expune frumos teoria. Dar cum regii nu iau decizii doar aşa, de capul lor, chiar dacă nouă aşa ni se pare, iar comisia regală maritimă în a cărei sarcină a căzut analizarea expozeului, nu crede o iotă din cele spuse de el (eh, aici poate am exagerat ), proiectul lui Columb este refuzat şi el….el nu poate face altceva decât să caute pe altcineva dispus să-i finanţeze călătoria.
Şi uite că ajunge în Spania iar în anul 1486 stă în faţa reginei Isabela I a Castiliei şi îşi încearcă din nou norocul. Din păcate nu reuşeşte nici acum. Poate o convinge pe regină, dar comisia regală tot nu se lasă înduplecat să creadă că Pământul este mai mic.
Până la urmă, în anul 1492, Ferdinand şi Isabela îi acordă finanţarea necesară. Prin convenția de la Santa Fe, Columb primea titlul aproape princiar de amiral, viceregalitatea tuturor pământurilor pe care ar putea să le descopere şi a zecea parte din produsul comerțului cu aceste ţări .

[b]3 august 1492 – 15 martie 1493[/b]
Prima expediție pleacă din portul Palos de la Frontera cu 3 nave: Santa Maria - de aproximativ 30 metri lungime care era sub comanda lui Columb, Pinta și Nina - două caravele mici de aproximativ 15 m lungime aflate sub comanda fraţilor Martín Alonso Pinzón și Vicente Yañez Pinzón.
La 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana - un marinar de pe Pinta zărește pământul, descoperind astfel Lumea Nouă (America).
Columb credea că se află în faţa Cipangului. În realitate, se afla în faţa insulelor Bahamas. Peste câteva zile, el a descoperit Cuba, apoi insula Haiti pe care, din cauza asemănărilor cu Spania, o boteză La Española. Aici a eșuat Santa Maria, în dimineața de Crăciun 1492, echipajul fiind nevoit s-o abandoneze. Localnicii i-au permis lui Columb să își lase câțiva dintre oamenii săi în acel loc şi astfel, cu 39 de oameni, a întemeiat așezarea La Navidad care astăzi este o localitate din Haiti şi unde, din resturile corabiei eşuate construieşte un fort,. Înainte de a se întoarce în Spania, Columb a răpit între zece și douăzeci și cinci de indieni, pe care i-a luat cu el. Doar șapte sau opt din ei au ajuns vii în Spania, la data de 15 martie 1493 ei făcând o impresie deosebită la Sevilia.

Columb imediat a plănuit o a doua expediție cu 17 vase și aproximativ 1500 de oameni, care au plecat din Spania în [b]septembrie 1493[/b]. Debarcările au fost făcute pe insulele: Dominica, Guadalupe și Antigua.
Pe data de 27 noiembrie vasele au ancorat la Navidad unde toți oamenii au fost uciși, iar fortul a fost distrus. Columb a abandonat ruinele, și aproape de Capul Isabella (Republica Dominicană), a stabilit o colonie care a devenit prima așezare europeană în Lumea Nouă.
Părăsind colonia pentru o călătorie de explorare în primăvara anului 1494, Columb a cercetat coastele Cubei pe care el a considerat-o că nu este o insulă ci o parte a continentului asiatic.
Când Columb s-a întors în colonia Isabela (29 septembrie 1494) a constatat că între coloniști se iscaseră serioase disensiuni, iar o parte dintre ei erau deja în drum spre Spania pentru a-și expune revendicările. Una dintre problemele majore cu care se confrunta Columb era ostilitatea băștinașilor a căror inițială prietenie a dispărut datorită brutalității europenilor.
Columb a reușit să-i învingă pe băștinași în bătălia din martie 1495 și a deportat un număr mare dintre ei în Spania pentru a fi vânduți ca sclavi. Regina Isabella s-a opus și supraviețuitorii au fost returnați. O comisie regală de investigații a ajuns la Isabella în octombrie 1495. Pentru că acest grup critica insistent politica sa, Columb a stabilit o nouă capitală în Santo Domingo și a plecat spre Spania lăsându-l pe Bartolomeu, fratele său, la comandă. A raportat direct regelui Ferdinand și reginei Isabella care au înlăturat orice critică la adresa lui Columb. Suveranii au promis că vor trimite o nouă flotă, dar pentru că le-a scăzut entuziasmul din cauza neproductivității coloniilor, a durat aproape doi ani până când opt vase au fost trimise.

[b]A treia expediţie porneşte la 30 mai 1498[/b]. Prima debarcare a avut loc pe insula Trinidad (Sfânta Treime). Atunci a descoperit insula care se numește acum Venezuela. După ce a navigat de-a lungul coastei a intrat în Golful Paria. La gurile râului Orinoco a coborât puțin pe uscat. În jurnalul său de bord a scris că a găsit o „Lume Nouă” necunoscută încă europenilor. Columb a ridicat ancora din nou, întâlnind și alte insule noi printre care și insula Margarita după care și-a îndreptat cursul spre insula Hispaniola.
Ajungând în Santo Domingo (31 august), Columb a găsit o parte din colonie revoltându-se împotriva fratelui său. A anihilat rebelii și și-a intensificat eforturile, însă inutil după cum s-a dovedit a fi, să convertească băștinașii americani la creștinism. De asemenea a extins operațiunile de extragere a aurului. În acest timp adversarii săi din Spania au convins regalitatea că insula Española ar trebui să aibă un nou guvernator. În mai 1499, coroana l-a îndepărtat pe Columb și l-a numit pe Francisco de Bobadilla, care a ajuns pe data de 23 august 1500 pe insulă, și i-a arestat pe Columb și pe fratele său Bartolomeu. I-a încătușat și i-a trimis în Spania. Columb a insistat să rămână cu cătușele până când regina avea să i le scoată. Monarhii i-au iertat pe cei doi frați și i-au răsplătit, dar au refuzat să le dea comanda coloniilor. Bobadilla a fost înlocuit ca guvernator după puțin timp de către Nicolas de Ovando.

Deși Columb a primit sprijinul regal pentru o a patra călătorie în căutarea unei rute vestice către India, la dispoziția sa au fost puse doar patru caravele în stare proastă de funcționare și i-a fost interzis să se oprească în insula Española. Expediția a pornit din Cadiz în mai 1502. La sfârșitul celor 21 de zile de cursă rapidă peste ocean, navele sale aveau neapărată nevoie de reparații. Columb a coborât ancora aproape de Santo Domingo, dar i-a fost interzis să intre în port, deși se apropia un uragan foarte puternic. După ce a terminat reparațiile la nava sa, Columb s-a îndreptat spre apele din Honduras, apoi a navigat spre sud de-a lungul coastelor Americii Centrale timp de șase luni căutând o trecere spre vest. În ianuarie 1503 a debarcat în Panama și a stabilit o așezare, dar revoltele din cadrul echipajului și problemele cu băștinașii l-au făcut pe Columb să renunțe la această idee.
Expediția s-a redus la două caravele ce navigau spre Hispaniola, dar vasele putrezite au eșuat aproape de Jamaica (23 iunie 1503). Columb a trimis mesageri în Hispaniola cerând ajutor, în timp ce forța băștinașii să le dea de mâncare oamenilor. Ajutorul a ajuns aproape după un an, fiind întârziat deliberat de către Ovando. Puținul echipaj care a mai rămas s-a îmbarcat pe data de 28 iunie 1504 spre Santo Domingo, apoi a pornit spre Spania, atingând Saluncar de Barrameda pe 9 noiembrie. De atunci Columb nu a mai navigat niciodată.

Ultimele luni ale vieții sale au fost marcate de boală și de încercări nereușite de a-și recupera privilegiile de la regele Ferdinand, deși pe atunci Columb era destul de bogat. A murit pe data de [b]20 mai 1506 în localitatea Valladolid[/b]. Rămășițele sale au fost mai târziu aduse în Sevilla, apoi transferate în Santo Domingo, mutate la Havana (Cuba), și în cele din urmă (în1899) au fost returnate la Sevilla. (Unii istorici cred că rămășițele aduse din Santo Domingo nu erau ale sale, deci osemintele sale pot fi încă acolo.

Cam asta a fost povestea lui Cristóbal Colón. Ciudată poveste, nu-i aşa? Să deschizi un drum care va permite altora să şteargă de pe suprafaţa pământului popoare, doar printr-un şir de decizii care par absolut ilogice - să devii marinar când logica îţi spune că îţi va fi mai uşor dacă urmezi meseria tatălui tău, să pleci spre vest căutând Indiile, să convingi doi regi să îţi finanţeze visele!

Vom continua......








Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Cate ceva despre Spania - un pic de istorie   

Sus In jos
 
Cate ceva despre Spania - un pic de istorie
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Hisparucuenca - Forumul Asociatiei Hispano - Romane din Provincia Cuenca :: Diverse :: Cultural-
Mergi direct la: