Hisparucuenca - Forumul Asociatiei Hispano - Romane din Provincia Cuenca


 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  Conectare  
ATENTIE!!!!!

Cei care nu depun formularele cerute de Primarie in vederea confirmarii adresei, vor fi stersi din Registrul de Padron!!!! (pierd EMPADRONAMIENTO!!!!!!)

Distribuiţi | 
 

 Sesiune extinsă de servicii consulare itinerante - Consulatul Romaniei din Ciudad Real

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 151
Data de inscriere : 07/10/2012

MesajSubiect: Sesiune extinsă de servicii consulare itinerante - Consulatul Romaniei din Ciudad Real   Mier Oct 24, 2012 8:50 pm

În continuarea programului „Consulat itinerant”, echipe ale Consulatului României la Ciudad Real se vor deplasa în lunile octombrie şi noiembrie în provinciile Cuenca, Guadalajara, Albacete şi Badajoz (la Mérida), cu sprijinul asociaţiilor şi al autorităţilor locale, pentru a oferi consultații, asistență și servicii consulare cetățenilor români.

Locul şi orarul activităților:

În [b]Cuenca[/b]: sâmbătă, 13 octombrie 2012, între orele 10.00 și 20.00, la sediul Asociaţiei Hispano-Române, Calle Pedro Almodóvar, s/n (în faţa centrelor comerciale „Alcampo” şi „Lidl”);
În [b]Guadalajara[/b]: sâmbătă, 3 noiembrie 2012, între orele 09.00 şi 13.00, precum şi între 16.00 şi 20.00, la sediul Centrului Social, situat în C/Cifuentes, 26;
În [b]Albacete[/b]: sâmbătă, 10 noiembrie, între orele 10.00 şi 13.45, precum şi duminică 11 noiembrie, între orele 10.00 şi 13.00, la sediul Centrului Socio-Cultural „D. José Oliva” din cartierul „El Pilar”, Calle Teruel, 12;
În [b]Mérida[/b]: sâmbătă, 17 noiembrie, între orele 11.00 şi 14.00, precum şi între 17.00 şi 20.00, la sediul „Centro de Ocio Joven El Economato”, C/Marquesa de Pinares, nr. 38.

În toate aceste deplasări, vor fi efectuate urmatoarele categorii de servicii consulare:

Înscrieri de acte de stare civilă (certificate de naștere, căsătorie, deces), inclusiv traducerile și legalizările certificatelor spaniole aferente;
Servicii consulare notariale (autentificări procuri / declarații, legalizări etc.);
Emiterea de certificate și inscripții consulare, adeverințe, etc.;
Preluarea de cereri de verificare a permiselor auto românești (urmând ca verificarea și emiterea certificatelor să se facă la sediul consulatului);
Consultații pe teme consulare.

Nu se vor putea prelua cereri pentru emiterea pașapoartelor și a titlurilor de călătorie. (Procedura de eliberare a paşapoartelor electronice și a titlurilor de călătorie presupune prezența obligatorie a solicitantului la sediul consulatului, având în vedere că este necesară prelevarea amprentelor, fotografia și semnătura digitală).

Accesul se va face numai pe bază de programare obținută direct de la Consulatul Romaniei din Ciudad Real prin:

e-mail: cruciudadreal@telefonica.net
fax: 926231170

Cetățenii români care doresc o programare sunt rugați să menționeze în cerere numele și prenumele, tipul serviciului solicitat, localitatea de domiciliu sau de rezidență şi provincia, un număr de telefon și/sau o adresă de e-mail pentru contact.

Toate documentele se vor prezenta în original și fotocopie.

Pentru acte necesare, taxe si informații suplimentare poate fi accesată pagina de internet a consulatului, secțiunea “Servicii consulare” [url=http://ciudadreal.mae.ro]http://ciudadreal.mae.ro[/url]
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://hisparucuenca.forumactual.com
 
Sesiune extinsă de servicii consulare itinerante - Consulatul Romaniei din Ciudad Real
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Hisparucuenca - Forumul Asociatiei Hispano - Romane din Provincia Cuenca :: Informatii utile :: Actual-
Mergi direct la: