Hisparucuenca - Forumul Asociatiei Hispano - Romane din Provincia Cuenca


 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  Conectare  
ATENTIE!!!!!

Cei care nu depun formularele cerute de Primarie in vederea confirmarii adresei, vor fi stersi din Registrul de Padron!!!! (pierd EMPADRONAMIENTO!!!!!!)

Distribuiti | 
 

 Salarizare, timp de lucru, concedii

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Admin
Admin


Mesaje : 151
Data de inscriere : 07/10/2012

MesajSubiect: Salarizare, timp de lucru, concedii   Vin Oct 12, 2012 4:01 pm

Salariul acordat lucrătorului român care desfăşoară activităţi lucrative pe teritoriul Spaniei nu poate fi mai mic decât salariul minim interprofesional stabilit anual de guvernul spaniol pentru munca cu normă întreagă. În anul 2011, valoarea acestuia a fost stabilită la 21,38 euro/zi şi 641,40 euro pe lună. La acesta se adaugă, după caz, valori salariale aşa cum este stabilit în convenţiile colective de muncă şi în contractul de muncă.

Sumele care compensează orice cheltuială pe care munca efectuată a generat-o nu vor fi considerate salariu (de exemplu, dacă vi se plăteşte un abonament la metrou). Cheltuielile de la locul de muncă, generate de anumite nevoi, nu se consideră salariu;

Se pot acorda cel puţin două salarii suplimentare pe an, unul cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi altul într-o lună stabilită prin convenţia colectivă de muncă.

Solicitaţi angajatorului să vă acorde statul de plată o dată cu salariul. Păstrarea acestuia este foarte importantă deoarece:

- demonstrează că între angajator şi dumneavoastră există o relaţie de muncă;
- demonstrează că vi se acordă un salariu pentru activitatea prestată;
- permite calcularea indemnizaţiei de şomaj, boală profesională, pensionare şi poate folosi pentru eventuale reclamaţii.

[b]In ceea ce priveste timpul de lucru:[/b]

Timpul de lucru maxim permis este de 40 de ore pe săptămână. Între două zile de muncă, timpul de odihnă este de 12 ore.

Timpul de odihnă minim săptămânal este de o 36 de ore neîntrerupt, iar pentru tinerii de 18 ani - de 48 de ore neîntrerupt.

Lucrătorii cu vârsta mai mică de 18 ani nu pot lucra mai mult de 8 ore zilnic (incluzând timpul dedicat formării profesionale).

Dacă timpul efectiv de muncă depăşeşte 6 ore neîntrerupt, lucrătorul are dreptul la odihnă, ce va fi inclusă în timpul de muncă efectiv, neputând fi exclusă de la plata muncii.

[b]Munca pe timp de noapte[/b] - Este considerată muncă pe timp de noapte activitatea realizată în intervalul orar 2200-600; nu poate depăşi 8 ore/noapte într-o perioadă maximă de 15 zile. Desfăşurarea unui asemenea tip de activitate va fi retribuită (potrivit convenţiei colective de muncă) sau poate fi recompensată prin timp de odihnă. Este interzisă munca pe timp de noapte persoanelor sub 18 ani.

[b]Orele suplimentare[/b] - Sunt orele lucrate peste programul normal de lucru; compensaţia economică ce urmează a fi plătită pentru acestea se stabileşte prin intermediul convenţiei colective de muncă. Plata unei ore suplimentare nu poate fi inferioară plăţii unei ore normale de lucru. Ca normă generală, numărul de ore suplimentare nu poate depăşi 80 pe an, cu excepţia situaţiei în care prestarea acestora este determinată de accidente etc.

[b]Concediul de odihna sau pentru alte situatii[/b]

Lucrătorii au dreptul la 30 de zile lucrătoare de concediu de odihnă anual plătit. Sărbătorile legale, maxim 14 zile pe an, trebuie respectate.

Statutul lucrătorului stabileşte o serie de cazuri în care se permite acestuia să lipsească de la locul de muncă, pentru o durată determinată de timp, retribuită din punct de vedere salarial, în următoarele cazuri:
- căsătorie: 15 zile lucrătoare
- naşterea unui copil: 15 zile lucrătoare
- deces, accident, îmbolnăvire gravă sau spitalizare a unui membru al familiei până la al doilea grad (soţ/soţie, copii, părinţi, bunici, nepoţi, fraţi): 2 zile, iar în cazul în care este necesară deplasarea: 4 zile
- schimbarea domiciliului: 1 zi
- efectuarea examenelor prenatale şi a tehnicilor de pregătire în vederea naşterii, care trebuie realizate în timpul programului de muncă;
- învoiri specifice, de exemplu: îngrijirea minorilor sub 6 ani, a persoanelor cu handicap fizic, psihic sau senzorial. Timpul permis pentru astfel de cazuri diferă de la caz la caz.


Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://hisparucuenca.forumactual.com
 
Salarizare, timp de lucru, concedii
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Hisparucuenca - Forumul Asociatiei Hispano - Romane din Provincia Cuenca :: Informatii utile :: Informatii legate de munca-
Mergi direct la: